Samsung și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare invită șase tineri lideri în cadrul inițiativei Global Goals

Just another WordPress site

Samsung și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare invită șase tineri lideri în cadrul inițiativei Global Goals

Cei 14 factori de schimbare inspiraționali ai Generației 17 vor contribui la schimbarea lumii într-una mai sustenabilă și mai rezistentă, creând un drum mai sigur spre îndeplinirea obiectivelor globale până în 2030.

 

București, România – 17 februarie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că Generation17, o inițiativă în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), crește odată cu integrarea a șase noi tineri lideri. Aceștia se vor alătura tinerilor lideri deja înscriși în cadrul inițiativei pentru a mobiliza comunitățile globale și a educa consumatorii. De asemenea, vor urmări și urgentarea îndeplinirii obiectivelor globale și a construi soluții de impact și incluzive care să contribuie la promovarea prosperității, protejând în același timp planeta până în 2030.

„Continuăm să fim inspirați de tinerii vizionari și inovatori, care demonstrează că tehnologia poate fi o forță a binelui”, a declarat Stephanie Choi, EVP & CMO of the MX Business în cadrul Samsung Electronics. „Sunt onorată să le urez bun venit acestor șase reprezentanți ai comunității Generation17. Ei întruchipează tipul de conducere de care lumea noastră are nevoie pentru a construi societăți mai sustenabile și sunt încântată să văd cum inspiră mai mulți oameni să învețe despre cele 17 Obiective Globale ale companiei și să se alăture misiunii noastre colective de a obține un viitor mai bun.”

Generation17

Alături de cei șase susținători, antreprenori și buni organizatori, Generation17 se extinde în toate colțurile lumii, cuprinzând țări din Africa, Asia, CSI și Europa, America de Nord, America Latină și Orientul Mijlociu. Munca lor va crește gradul de conștientizare cu privire la soluțiile globale pentru problemele urgente cu care se confruntă umanitatea în 2022 și în anii următori, pe măsură ce avansează inovația digitală, încurajează femeile refugiate prin educație și formare profesională, instruiesc persoanele în vârstă despre sănătatea fizică și mintală și multe altele:

  • AY Young (Statele Unite ale Americii): muzician – produce albume și concerte care împărtășesc modalități captivante de a aborda problema lipsei energiei electrice la nivel global.
  • Kristian Kampmann (Danemarca): lider al UNLEASH, un laborator de inovare care generează soluții creative și incluzive pentru Obiectivele globale.
  • Nora Altwaijri (Arabia Saudită): inginer software care educă oamenii cu privire la Obiectivele globale și îi conectează la resurse de impact prin intermediul platformelor digitale.
  • Oğuz Ergen (Turcia): Activist care reunește ONG-uri, mediul academic și guvernul împreună pentru a aborda criza climatică și pentru a proteja regiunea de coastă a Mării Egee.
  • Tamara Dewi Gondo Soerijo (Indonezia): fondatoare de întreprinderi sociale care ajută femeile refugiate, oferind acces și oportunități de dezvoltare.
  • Thuy Anh Ngo (Vietnam): Antreprenor care a lansat o aplicație mobilă care informează persoanele în vârstă cu sfaturi și activități legate de sănătatea fizică și mintală.

„2022 reprezintă un an critic în traseul îndeplinirii Obiectivelor globale, deoarece pandemia de COVID-19 a inversat decenii de progres în dezvoltarea globală a întregii umanități”, a declarat administratorul UNDP Achim Steiner. „În ciuda acestei realități sumbre, sunt încrezător că puterea și perseverența tinerei generații ne vor ajuta să ne refacem mai bine din criză și să propulsăm schimbări pozitive în educație, incluziune și climă. Acești șase tineri lideri și întreaga comunitate Generation17 ne amintesc că trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a atinge Obiectivele Globale și pentru a ne proteja viitorul colectiv.”

O inițiativă condusă de și pentru tineri

Încă de la lansare, proiectul Generation17 a fost condus și susținut de tineri. Samsung și PNUD se implică în mod constant alături de tinerii lideri pentru a stabili cele mai importante nevoi ale lor și pentru a descoperi sisteme de asistență care să ajute la extinderea și dezvoltarea activității. Împreună, cele două entități oferă cea mai recentă tehnologie Galaxy, își duc mai departe poveștile pe platformele globale, facilitează networking-ul și împărtășesc celor mai bune practici, oferă oportunități de mentorat și îi invită la etapele de stabilire a agendei globale, cum ar fi Forumul pentru tineret al ONU, ECOSOC.

Atât în 2022, cât și mai departe, Samsung și UNDP se angajează să exploreze noi modalități de a colabora cu Tinerii Lideri. Acest angajament include convocarea primelor „Dialoguri ale tinerilor din Generation 17”, un eveniment care-și propune să aducă laolaltă susținătorii Obiectivelor Globale din întreaga lume, pentru schimba informații relevante despre modul în care oamenii pot îndeplini eficient aceste obiective și a crea un viitor mai sustenabil.

Cei 14 tineri lideri vor conecta oamenii la soluții care contribuie activ la Obiectivele globale, inclusiv aplicația Samsung Global Goals. Lansată în 2019 de Samsung și UNDP, aplicația oferă oportunități de educare cu privire la Obiectivele globale și oferă modalități simple și semnificative despre cum se pot schimba lucrurile. Aplicația este instalată în prezent pe aproape 200 de milioane de dispozitive Galaxy și a generat donații de peste 4 milioane de dolari pentru a educa comunitatea Galaxy cu privire la cele mai presante provocări ale lumii și pentru a consolida activitatea UNDP în sprijinirea țărilor în implementarea soluțiilor integrate pentru Obiectivele lor globale.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

 

Despre UNDP

UNDP este principala organizație a Națiunilor Unite care luptă pentru a pune capăt nedreptății sărăciei, inegalității și schimbărilor climatice. Lucrând o rețea extinsă de experți și parteneri din 170 de țări, ajutăm națiunile să construiască soluții integrate și sustenabile pentru oameni și planetă. www.undp.org

No Comments

Add your comment